in Zona literara nr. 1-4

Cartea lui Pamuk este un adevarat ghid al scrierii romanului, in care experienta lui de cititor avid de romane si de scriitor de romane sint imbinate si exprimate sub forma de povestire; nefiind actiune, este lesne de inteles ca centrul ascuns al cartii este chiar acesta: a intelege ca romancierul este totodata scriitor si cititor, asa cum cititorul, la rindu-i, este si scriitor, pentru ca el rescrie ceea ce citeste prin simplul fapt ca proiecteaza actiunea, ii da un sens propriu, ii da o insemnatate, fapt pe care il afirma neincetat de-a lungul romanului: literatura este mai mult decit actiune, este un mod de viata sau un mod de a intelege mai bine banalul din jurul nostru, de a vedea realitatea si reitatea obiectelor intr-o lumina mai clara, mai ferm conturata; ea vorbeste si despre o functie politicaa literaturii (in momentul in care doua culturi – vezi cultura turca si cea occidentala reusesc sa se inteleaga si sa scrie una despre cealalta fara a recurge la prejudecati si clisee culturale, obtinem literatura de factura politica, afirma el); despre acea granita fragila intre a intelege fictiunea si a o limita pentru a se suprapune unei anumite grile de lectura (a confunda o biografie cu un roman si un roman cu o biografie, spre exemplu). (…)
Mai mult decit o carte-eseu, o carte-manifest, risc sa spun, un crez al unui romancier naiv si sentimental, care este, iata, Pamuk insusi.