Studiul pelerinajelor romanesti realizat de Mirel Banica nu este scos din contextul general al pelerinajelor. Fenomenul autohton e circumscris unei arii mai largi si ii sint identificate particularitatile. Referirile la studiile similare ce exploreaza pelerinajele catolice sau apartinand altor confesiuni sint binevenite si, totodata, bine dozate, avand scopul de a oferi cititorului interesat o viziune cuprinzatoare si o incadrare corecta. Nu sint excluse de la analiza nici componentele sociale sau cele politice ale gandirii si trairii religioase din timpul pelerinajelor. Cu toate acestea, autorul reuseste sa nu derapeze in didacticism. Edificatoare in acest sens mi se pare marturisirea „pelerinajul m-a vindecat de biblioteca si de vanitatea indusa de ea”.
