in Apostrof nr. 3 (286)

Compozitional, cartea lui Marin Malaicu-Hondrari e bine inchegata, iar povestea, inteligent reconstruita (chiar pe calapod camilpetrescian). (...) Tema romanului ar putea fi formulata, asadar, mai degraba, in termeni de problematica a amintirii, a iubirii trecute si reintilnite, ori a scrisului. Fie ca o spune Cristina („nu pot scrie jurnal pur si simplu, pentru ca nu suport sa nu inventez in scris“) sau Constantin („pentru militia lui Ceausescu, scriitorii erau primii pe lista persoanelor ostile sistemului [...] asociatiile de idei pot da nastere unor intuitii salvatoare“), literatura e omniprezenta – prezentificata, adica, prin lecturile exhibate ale personajelor. In plus, ce probabilitate era ca mercenarul sa fie un iubitor de literatura cu teoria literara la zi, iar victima, un scriitor?