pe bookaholic.ro

Poate ca nu ar trebui sa incep cu asta, dar de fiecare data cind am deschis, la intimplare, volumul de povestiri al lui Ionut Chiva, Boddah speriat, sau volumul lui de poezii, Institutia moarta a postei, pur si simplu nu am dat peste nimic care sa-mi lase senzatia de contrafacut. Pot sa fie poeme inegale, poate ca o povestire e un pic sub altele, ca focalizare, dar am gasit intotdeauna o continuitate a tonului si senzatia de firesc.
Cu asta incepe o povestire. Ai zice ca e ceva banal, ceva cu care nicio povestire nu ar trebui sa inceapa. Dar exact asta se intimpla si incepe uluitor de bine, pentru ca Ionut Chiva e un scriitor care, o data ca nu da trei lei pe fazele din indrumarul de scris si doi ca si-a gasit exact tonul in care are chef sa faca proza. Si-a gasit, cine stie dupa cit scris, un mod de frazare pe care i-l recunosti dupa primul predicat, si-a gasit starile in legatura cu care se monteaza sa se apuce sa scrie si, ce mi se pare foarte important, de la 69 pina acum, si-a gasit curajul.