Haotica, strabatuta de miscari browniene, lumea imaginata de Aldulescu i se infatiseaza cititorului intr-o concretete surprinzatoare. Autorul percepe cu acuitate reliefurile, nu ignora nici unul dintre detaliile care ar putea fi semnificative si, de altfel, pare ca refuza exclusivitatea prim-planului, laolalta cu nesocotirea arrière plan-ului, a decorului, a fundalului, a secundarului – pentru ca totul poate deveni, in anumite conditii, relevant, iar etichete precum „important” si „neimportant” sint simple conventii. De aceea, prozatorul staruie indelung asupra unor amanunte ale cadrului, descriptia atingind de foarte multe ori virtuozitatea; si de aceea fizionomia personajelor sale secundare, ba chiar si a celor episodice, este adesea la fel de atent examinata si de expresiva ca a personajelor de prim-plan. Fata de oameni si lucruri, autorul manifesta deci o atitudine „democratica”, la radacina careia distingem o filosofie si, implicit, o conceptie asupra literaturii, a-ierarhica si anti-autoritara. Potrivit acesteia, nu exista subiecte „majore” si „minore”, nimic nu e de dispretuit – oamenii marunti si intimplarile lor nespectaculoase, de exemplu. De aici si predilectia autorului pentru explorarea marginalitatii.