in Observator cultural nr. 714

Am citit si-am recitit proza asta si de fiecare data mi-am spus ca e perfecta. Atit ca atmosfera, ca schitare (o, ce schitare!) a relatiilor complexe din cadrul trioului, ca intertext bine echilibrat pe axa Hemingway-Preda, dar atent spart pe alocuri, pentru a-i da o nota puternica de originalitate. Am preferat sa vorbesc despre ea asa cum cred eu ca trebuie vorbit despre literatura, pentru ca e o punere in abis a intregului volum, contine toate calitatile si idiosincraziile – delicioase, pentru mine – prozei lui Ionut Chiva. E aici o stiinta a exploatarii tacerii, a cultivarii nespusului, sint atitea supape prin care se elibereaza tensiunea, dar si zone-capcana, in care se acumuleaza, sint zone de lirism lipsit de patetism, sint descrieri senzationale, este atita tandrete temperata intre cele trei personaje, incit pentru mine se incadreaza fara dubii in seria aceea de proze perfecte despre care vorbeam la inceput.