Culianu insusi recunoaste ca in eseurile sale din Iter in silvis, volum aparut in 1981, in Italia, firul conducator il constituie „fenomenologia cu multiple fete a gnozei”. Esentiala este, in acest caz, indiferent de perioadele abordate, intrebarea: „de unde vine raul?”, intrebare al carei raspuns – fie ca e vorba de Empedocle sau de Bulgakov – se dezvolta mai mereu intr-o ampla teodicee, adica intr-o „explicatie a originii raului compatibila cu existenta Divinitatii”. Viziunea care sta la baza acestor explicatii este una dualista: lumea, teritoriu al raului, este condusa de un Arhonte tiran, iar omul este condamnat sa ramina prizonier pe vecie, prin interminabile reincarnari, al acestei lumi. Omul, insa, poseda si o scinteie divina, scinteie mostenita de la adevaratul Creator si pe care Arhontele, copie palida a Creatorului, nu o detine. Scinteia respectiva il poate ajuta pe om sa se salveze, sa evadeze pentru totdeauna din lumea Arhontelui rau. Mai exact, in gnosticism, Arhontele, Demiurgul lumii vizibile, „a fost creat – spune Culianu in articolul Femeia din ceruri si umbra ei –, nu procreat in acord cu spiritul, in timp ce omul a fost si procreat prin colaborarea spiritului, fiind asadar superior demiurgului si arhontilor sai”.
