pe blog.carturesti.ro

Cararea pierduta (Le Grand Meulnes, in original) nu este atit romanul unei eterne cautari a fericirii pierdute, cit un roman care iti vorbeste despre puterea de a tine un secret, puterea de a astepta si mai presus de toate, puterea de a-ti tine cuvintul dat chiar si in pofida iubirii. Iar ce este cel mai uimitor este ca toate aceste trasaturi nobile de caracter le sint atribuite unor adolescenti abia trecuti de pragul copilariei, adica exact atunci cind viata te imbie din toate partile sa ii gusti placerile si cand schimbarile de atitudine sint mai dese ca adierile vintului. Si toate cele de mai sus, sub forma unui roman, iau nastere in mintea unui tinar, reintors in adolescenta, cind, in clasa, in banca de la geam, privind pe fereastra si vazind un peisaj care te indeamna la reverie, incepe sa-si desire firul vietii pe care ar fi vrut s-o aiba, avind ca mosor o deceptie amoroasa. Henri-Alban Fournier (numele real al scriitorului, cunoscut sub pseudonimul Alain Fournier) nu a avut o viata prea plina de peripetii, de cautari de tarimuri in care fericirea ar putea sa se instaleze in propria-i fiinta, a avut doar o imaginatie care a alergat libera pe tarimurile in care acesta a copilarit, tarimurile insele capatind viata si rol de personaje in ceea ce avea sa fie singurul sau roman, Le Grand Meulnes.