Scriitura, de o oralitate debordantă, combină frazele lungi, abundând în detalii (fizice, mai ales) presărate cu ironie fină şi umor mucalit, cu dialogurile scurte, necizelate, aproape smulse din personaje, ca nişte mostre de caractere. Cartea poate trece cu uşurinţă drept o alegorie (punctată de simboluri recurente: discul, pianul, pâinea, cofetăria Ana etc.) a căutării sensului vieţii ce capătă contur şi densitate în prezenţa pasiunilor, a relaţiilor sincere şi durabile (pe care, tinerii de aici, instabili în esenţa lor, o caută cu sete, în ciuda aparenţei lor indiferente şi rebele), dar mai ales a iubirii cu toate valenţele ei impuse de etapele de vârstă. Rămâne în urma lecturii, ca un abur inconsistent, parfumul timpului ce ne urmăreşte permanent, dincolo de impresia că anumite momente au fost depăşite sau că anumite persoane au fost uitate.
