Ultimul volum publicat de Danilov, o culegere de 11 proze scurte, explorează diverse piste de transgresare dinspre real spre ireal, realul fiind asimilat materiei iar irealul – spiritului. Specificul acestor proze și al viziunii profesate de Danilov este alunecarea aproape imperceptibilă dinspre real spre ireal, insinuarea acestei celeilalte realități, frisonante și neliniștitoare, cât se poate de firesc în aceasta cunoscută, newtoniană. Efectul final obținut este de fluidizare și ambiguizare a granițelor dintre cele două lumi, ca și cum lumea pe care o numim de regulă realitate, ghidată de legile cunoscute, ar fi doar o pistă de pe care se decolează grațios spre una de o altă natură, aparținând unei alte dimensiuni, dar la fel de reală, poate chiar mai consistentă decât lumea noastră cea de toate zilele. (…) Ceea ce funcționează excelent la Danilov e trecerea dintr-un registru în altul fără prea multe pregătiri, din stilul înalt, care a portretizat un semizeu, el sare în cel ironic, chiar comic, în cazul de față zeul descris înainte devenind un ”Don Quijote pornit în căutarea morilor de vânt”. Există un cameleonism și un histrionism al lumii, o permanentă dinamică și transformare a lucrurilor, astfel că o imagine statică e anacronică, scriitorul fiind provocat să redea în cuvinte o realitate extrem de fluidă și schimbătoare. De aceea imaginile nici nu par să se închege bine, că se și destramă, poveștile se ramifică sau devin povești în ramă iar măiestria lui Nichita Danilov ne cucerește definitiv prin surprinderea fulgurantă a caleidoscopului fascinant al lumii, care nu trebuie luată prea în serios, dar nici dusă cu totul în derizoriu.
