Întrebarea care așteaptă răspuns în urma lecturii romanului Bastian este capitală: melancolia lui Gregor este înnăscută sau dobândită? Dorința obsesivă a protagonistului de a se cufunda într-o alteritate familială nu face decât să trădeze propriul vid existențial. Capitole întregi sunt dedicate eforturilor lui Gregor de a se defini identitar prin prisma Celuilalt: iluzie ce va fi plătită scump, întrucât Celălalt, îndelung căutat, nu se află în exterior, ci în subteranele propriei ființe, handicapate de melancolia care-l răvășește profund. Valențele melancoliei literare au fost descrise în manieră diversă, însă cele mai multe perspective critice se află în siajul tradiției psihanalitice freudiene, responsabilă pentru șlefuirea legăturii fundamentale dintre doliu și melancolie. Tocmai această conexiune se va dovedi fundamentală în Bastian, așa cum o demonstrează finalul romanului semnat de Dora Pavel. (…) Roman al unor mari teme și motive, de o forță deseori deconcertantă, Bastian prilejuiește o lectură provocatoare, însă pe deplin cathartică, pe măsura tragicului și melancolicului protagonist.
