Voci la distanţă (Iaşi, Polirom, 2022, 304 p.), recentul roman scris în pandemie de Gabriela Adameşteanu, e probabil cea mai bună carte publicată după Revoluţie a autoarei. Mărcile de forţă ale scrisului ei – fixaţia mărturisită pentru personaj, cuprinderea unui întreg context istoric şi social prin destinele câtorva protagonişti şi faimoasa ureche a prozatoarei, remarcată de critică încă de la Dimineaţa pierdută, capabilă să redea cu fineţe particularităţile de limbaj ale personajelor sale – sunt şi aici recognoscibile. Reuşita romanului vine tocmai din rafinamentul şi echilibrul cu care sunt dozate aceste ingrediente, rezultând, am zice, un distilat complex, căci Voci la distanţă e şi-o carte a familiei, cum remarca Sanda Cordoş, dar şi o carte politică, şi o carte a cuplului, a feminităţii, a memoriei şi, mai ales, a unei vârste, a bătrâneţii. (…) O carte tandră prin ricoşeu, Voci la distanţă este, în esenţă, un roman despre condiţia umană, care nu lasă deoparte niciunul dintre marile/ micile cataclisme ale oricărui destin omenesc: pierderea părinţilor, a partenerilor, adulterul, boala, îndepărtarea copiilor. Iar suferinţa e imanentă, căci, prins în malaxorul vieţii cu variile lui condiţionări, omul n-are prea mult spaţiu de manevră. Anda poate fi oricare dintre noi, în negocierea zilnică a binelui cotidian.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.