- Serenela GHIȚEANU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 181 views
Alina Nelega este regizoare de teatru, autoare dramatică și romancieră. Nici nu se putea cineva mai potrivit pentru a reînvia personalitatea atât de carismatică a Marioarei Voiculescu, rămasă totuși de mult în umbră, în pofida faptului că a trăit până la 90 de ani (1976). A fost atât de înzestrată, încât a învățat, cu dispensă, la Conservatorul de Artă Dramatică de la vârsta de 14 ani, apoi a jucat la Teatrul Național, a fost adorată de public, a înființat o companie privată de teatru, a încercat să facă și filme artistice în anii de început ai cinematografiei, a fost apropiată de Regina Maria a României, nu a făcut compromisuri politice și astfel, după Al Doilea Război, a refuzat să mai joace și a trăit în sărăcie până târziu, alături de fiul ei, Paul, singurul care nu a părăsit-o niciodată. Este uimitor cum din puținele materiale documentare pe care le-a avut la dispoziție, Alina Nelega recreează nu doar viața celebrei actrițe, dar și epocile pe care aceasta le-a traversat. Nu este o biografie, ci un adevărat roman, datorat talentului de romancieră, dovedit deja, de către Alina Nelega. Din antebelic, trecând prin cele două războaie mondiale, apoi prin epoca stalinistă, volumul e structurat în niște episoade care marchează momente cruciale din traiectoria de viață și a carierei Marioarei Voiculescu. Până la dosarul de urmărire de către Securitate, în anii '60… (…) Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc de Alina Nelega este restituirea unei artiste imense și în același timp un roman frenetic, suculent despre teatru în prima jumătate a sec. XX.