în Dilema

Structura de rezistenţă a romanului rezidă însă în tensiunea şi complicitatea, abil susţinute, dintre constatarea obiectivă, treptată a fabulaţiei eului bolnav („să nu mint niciodată era o parte însemnată din codul de valori insuflat de tata”) şi distorsionarea livrescă, gratuită, literaturizată a realităţii. Din confruntarea pasajelor de scurtă şi firavă luciditate cu desfăşurările generoase ale fantasmării, reactualizând parcă tensiunea celebrului tablou al lui Dalí, Ispitirea sfântului Anton, se naşte un roman al memoriei bulversate, deturnate în fabulaţie, ca un enorm şantier livresc, cu un final în care, totuşi, speranţa nu este înlăturată cu totul.