în Suplimentul de cultură, nr. 874

Citită la zece ani de la apariție, Anii romantici își păstrează aerul direct, adresativ, fermitatea clar cântărită a opiniilor, sarcasmul defensiv și puterea tăcerilor din jurul anumitor subiecte, aura lor deliberată, implicit încărcată de sens. În turbionul în care se fărâmițează prezentul, tocat și apoi abandonat rapid în coșul de gunoi al rețelelor sociale, să scrii despre trecut, să îți recuperezi articulat microfilmele, să îți amintești fidelitățile, greșelile și naivitățile, mi se pare singurul lucru de făcut, inclusiv atunci când scrii literatură. Anii romantici e o astfel de sfidare, una generoasă, care își conține, onest și critica. Indiferent de zonele cu care poți sau nu rezona, rămâne o carte despre libertate și învățare, dar mai ales despre curajul de a-ți privi frontal propriile iluzii.