- Mihaela PASCU-OGLINDĂ
- Dosar de presă
- 0 likes
- 24 views
În mijlocul unui roman social, echilibrat și ancorat într-un prezent tulbure, scriitorul Serge Joncour lansează întrebare după întrebare, ascunse însă în mod iscusit în spatele unui peisaj pitoresc, al unei intrigi care captivează și, mai ales, printre rândurile unei cărți în care ne regăsim, pentru că ne sunt familiare și ne frământă atât de multe dintre dilemele cuprinse în unul dintre cele mai apreciate romane ale ultimilor ani. Fără să accentueze și să crească artificial una dintre problemele majore ale Franței de azi, fără să tulbure aparenta desfășurare a lucrurilor, Joncour știe să-și lase libere personajele, astfel încât să rezolve în cele din urmă nu doar ceea ce se păstrase sub forma unor conflicte care ardeau mocnit, ci și dilemele care sunt, în fond, universale. Granițele dintre lucrurile care ne despart se șterg, iar cele care rămân par, odată cu romanul Căldură umană, mai ușor de trecut.