- Irina ANGHEL în dialog cu Alina VÎLCAN
- Dosar de presă
- 0 likes
- 147 views
Povestea a început în liceu, când eram într-o librărie în căutarea unui cadou pentru o zi de naștere. Lângă mine se afla un grup de câțiva bărbați ceva mai în vârstă. Dintr-odată am văzut că a căzut un album de fotografie cu The Rolling Stones în fața lor. L-au ridicat entuziasmați, au început să-l răsfoiască și unul dintre ei a spus ceva de „banchetul cerșetorilor“ – traducerea în română a albumului Beggars Banquet. Modul în care suna titlul în română mi-a dat senzația că am dat peste ceva. (…) am crezut că lucrez la o povestire. Declicul că e un roman s-a petrecut anul trecut în primăvară, când m-am așezat după mult timp să scriu. Când m-am ridicat de la masă aveam mai multe pagini noi decât scrisesem până atunci în total, care duceau povestea într-o nouă direcție. Și tot atunci mi-am dat seama cumva și care e inima cărții: pierderea și legăturile, fie ele iubiri sau prietenii, sau iubiri-prietenii, care refuză să se rupă.