în România literară, nr. 44/202

Andrei Ursu și echipa sa de cercetători de la IRRD 1989 propun, de fapt, o revoluție istoriografică, o schimbare radicală de perspectivă anunțată de fapt încă din 2018-2019 prin texte publicate în Noua Revistă pentru Drepturile Omului, în volumele Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (Polirom, 2019) și Revoluția din 1989. Învinși și învingători (Polirom, 2020). (…) Această redeschidere (istoriografică) a Dosarului Revoluției pornește în bună parte de la analizarea documentelor Dosarului 11/P/2014 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Dosarul Revoluției, în limbaj popular) și de la o serie de întrebări declanșate ca urmare a unei lacune documentare: acțiunile Securității din intervalul 22-30 decembrie 1989 au rămas mult timp necunoscute și ocultate. Nici CNSAS, nici altă instituție de cercetare nu a fost învestită legal cu dreptul de a intra în posesia documentelor emanate de la fosta poliție politică pe cale de desființare (sau a materialelor care priveau ultimele sale zile de existență). (…) Teza cărții este aceea că generalul Iulian Vlad și colegii săi din conducerea Securității, trecuți doar formal de partea revoluției, nu au divulgat în mod public detalii despre sus-amintitul plan, acoperind astfel activitatea trupelor USLA și a celorlalți „rezistenți“ ai Securității care declanșaseră acte de teroare și diversiune pe străzile din București și din alte orașe, acțiuni soldate cu mii de victime (morți și răniți) (p. 14). Pe lângă textele coordonatorilor, mai remarcăm contribuțiile semnate de Dumitru Lăcătușu, Andreea-Iuliana Bădilă, Luciana M. Jinga, Adrian-Claudiu Stoica, Andrei-Florin Sora, Mihai Dănilă, Dalia Bathory. Subiectul volumului merită investigat în continuare, evident alături de alte teme: implicarea armatei în represiunea îndreptată contra revoluționarilor, cel puțin până la decesul generalului Vasile Milea, supraviețuirea și reinventarea nomenclaturii.