în revista România literară nr. 11/2023

[După 1990], nici nu apucaserăm să spuneam tot ce aveam de spus (mă refer, între alții, la Mircea Cărtărescu, Gabriel Chifu, Andrei Oișteanu ori Marta Petreu, autori care au „explodat“ după cincizeci de ani, așa cum sperasem eu că va exploda întreaga literatură română), și eram deja aruncați la lada de vechituri a istoriei. Am comis, ce e drept, și imprudența de a ne jertfi vreo zece ani într-o publicistică frenetică, dar foarte necesară, anti-totalitară, anti-comunistă, luptând pentru democrație și detestându-i pe antisemiți, legionari, comuniști și fasciști, astfel încât protejații noștri să trăiască în cu totul altă societate decât cea în care viețuiserăm noi.