- Cristian PĂTRĂȘCONIU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 15 views
- 0 comments
Între alţii (cu numeroase referinţe biobibliografice pentru fiecare dintre cei imediat numiţi): Anna Ahmatova, Mihail Bulgakov, Piotr Ceaikovski, Anton Cehov, Marc Chagall, Feodor Dostoievski, Serghei Eisenstein, Nikolai Gogol, Maxim Gorki (…). Multe alte personaje – desigur, şi din zona politică, pentru că, în Rusia în mod aparte, marea cultură se intersectează, când şi când „cu scântei”, cu politica mare – în această uluitoare carte pe care o avem din nou în limba română, nu în reeditare, ci într-o ediţie nouă: Dansul Nataşei a unui super-greu al istoriografiei Estului, mai cu seamă al istoriografiei Rusiei, Orlando Figes. Între altele, Dansul Nataşei a fost nominalizată pentru Duff Cooper Prize şi Samuel Johnson Prize (2003), iar în 2009 a primit prestigiosul Premiu „Przeglad Wschodni” (Polonia) pentru cea mai bună carte străină despre istoria Europei de Est.
Comments (0)