Imaginea (fotografie, album, poze pe social media, video pe Youtube) se dezvăluie ca temă centrală a cărţii, încă după primele proze. Fotografii alb-negru, din studenţie, și altele făcute la maturitate (în Porţi, uși, ferestre), imaginea absentă și imaginea înșelătoare (în Gonflabil), fotografia interzisă și reconstituită (în Despre dragoste, numai de bine) sunt câteva dintre ipostazele reprezentărilor care întreţin cultura copiei. Sau a simulacrului. Personaje de toate tipurile chestionează și (de)legitimează imaginea, ca depozitar al vieţii persoanei pe care o reproduce: întâlnim intelectuali, corporatiști, soţii nefericite, scriitori, o bucătăreasă care-și face canal pe Youtube ș.a.m.d. — cu toţii prinși într-un vârtej de evenimente când derizorii, când inervate de stranietate. Unele personaje sunt superficiale, incapabile de reflecţie, altele sesizează relaţiile de transfer între imagine și „creatorul” ei, intuiesc hiperrealitatea sau interoghează amplitudinea fragilităţii și dezechilibrul intern al simulacrului. De la o imagine pornește totul. O imagine (sau absenţa ei) declanșează schimbarea unor raporturi de putere și determină consecinţe mai mult sau mai puţin imprevizibile asupra desfășurării epice. (…) Anca Vieru e o prozatoare cu certe posibilităţi. Evită reţeta narativă constrângătoare, devine oarecum complice cu obiectul căruia-i permite să se exprime arătându-se, iar lait-motivul imaginii (cu mișcarea spre povestea ca reprezentare) e suficient de flexibil încât să asigure puntea dintre creasta ideatică a textelor și versantul proximităţii. (…) Cu proze încheiate la toţi nasturii deznodământului sau, dimpotrivă, lăsate să se prelungească, libere, în mintea cititorului, Fără poză de profil e o carte agreabilă, în care imaginea pivotează de la poveste la poveste. De la fragment la întreg.
