în revista Orizont, nr. 3

Aproape fiecare proză din volumul Zaruri și minuni al lui Adrian G. Romila conține reprezentarea unui moment în care tot ce părea certitudine (o explicație, un obicei, o credință, un mit) se destramă și lasă loc imprevizibilului și extra‑ordinarului. Apare ceea ce Bogdan Crețu numește, pe coperta a patra a cărții, „o fisură prin care își face loc în contingentul obișnuit ceva altfel, o boare de dincolo.” Adrian G. Romila nu scrie o carte tematică în sensul clasic, ci un volum de variațiuni pe tema intruziunii, în manieră violentă, comică sau duioasă. Rezultatul e o proză scurtă cu miză mare, spusă fără emfază, pe tonul familiar al întâmplărilor relatate la o întâlnire cu apropiații. (...) Adrian G. Romila nu demitizează pentru a distruge, ci pentru a vedea ce rămâne. Și rămâne ceva esențial: fragilitatea omului care continuă să caute sens, chiar și când țesătura realului e sfâșiată de irațional și absurd. Zaruri și minuni e cartea unei lucidități fără patetism. Nu promite mântuire, dar nici nu renunță la întrebare.