În Revista Apostrof, nr. 9

În urmă cu un an, toată presa literară românească saluta revenirea în librării a scriitoarei Gabriela Adameșteanu cu volumul de memorialistică Meserii nerecomandate femeilor (Polirom, 2025). La mai puțin de un an distanță, vorbim din nou despre o altă apariție spectaculoasă pe piața de carte cu semnătura autoarei: culegerea de povestiri Vremuri fără răbdare (Polirom, 2026), fără îndoială, cea mai consistentă colecție de proză scurtă de până acum care îi poartă numele și care cuprinde 24 de texte vechi și noi (cum anunță și descrierea ce însoțește titlul), inclusiv cele din volumul Vară-primăvară, apărut și el, tot anul acesta, în colecția de buzunar, la Polirom.

O adevărată mină de aur pentru critica genetică, această carte reunește, cum spuneam, proze sau variante ale unor proze care au fost cuprinse și în celelalte volume ale autoarei (Vară-primăvară, Dăruiește-ți o zi de vacanță, Gara de Est), unele au fost variante din care au luat naștere romane (Provizorat), altele au fost deja prezente în edițiile mai târzii ale volumelor amintite (În tramvai, Pe zebră...), câteva au apărut doar în reviste și periodice, dar există și texte inedite, răspândite mai ales în partea întâi a cărții: Atac de gută în luna februarie, Problemele altora, Covrigărie... etc. și Vremuri fără răbdare, care deschide volumul și îi dă numele.

Amintind de celebrele cuvinte ale lui Marin Preda care încheiau romanul Moromeții (vol. I), cartea Gabrielei Adameșteanu presară deja în titlu indiciul că, răsfoind-o, vom regăsi în paginile ei o atmosferă kafkiană și atroce, specifică realismului socialist.

Într-adevăr, majoritatea personajelor imaginate de autoare sunt niște victime tăcute ale „rolului lor social“, o spune chiar tovarășul Cristi, protagonistul din Dăruiește-ți o zi de vacanță. Iscusit sociolog și psiholog, scriitoarea dovedește un ascuțit „spirit de observație pentru greșelile omenești“, așa cum recunoaște, de altfel, în volumul de memorialistică pe care îl aminteam mai devreme, însă duce analiza realității mult mai departe, experimentând psihologii, sondând abisul conștiinței și înregistrând, obiectiv și deopotrivă empatic, situații de viață, mici catastrofe de moment, dar și fatalități ale unor destine.

Așa cum ne-a obișnuit deja din celebrele sale romane, regăsim și în povestiri aceeași viziune despre lume construită în jurul feminității, preocuparea pentru statutul femeilor în societate, pentru tematizarea vieții de familie și a eroziunii vieții de cuplu, măiestria în schițarea profilelor unor savanți (Atac de gută în luna februarie, Dăruiește-ți o zi de vacanță), sublinierea contrastelor între real și convențional, între timpuri istorice și tipuri de societăți.

Modelul de viață patriarhal, tradițional, interacționează în permanență cu un mod de viață independent, cultural și modern.