Raportul, conexiunile și interpretările, variate și multiple, între religie și istorie nu au cum să nu ne fie de folos pentru buna noastră gimnastică intelectuală. Ba pot să-mi reproșez că am neglijat în selecțiile mele lucrări importante, unele cu bătaie lungă, din zona studiilor biblice. Orice lectură din Părintele Stăniloae sau eseurile unor bine înșurubați în subiect precum Sorin Dumitrescu, Andrei Pleșu sau Andrei Scrima nu pot aduce decît un interes în plus. Așa se întîmplă și cu volumul Sfîntul Apostol Pavel. Eleganța iubirii (Editura Polirom, 2026, cu o „Prefață“ elogios-amicală și erudită de Teodor Baconschi). Ce știm și ce nu știm despre Apostolul Pavel? Personaj biblic care se strecoară prin timp și spațiu către noi. Născut Saul, în Tars, din fabuloasa Cilicia, undeva pe lîngă țărmurile Mediteranei, va sfîrși descăpățînat la Roma. Undeva departe în timp. Nu avem o monografie/biografie dedicată Sfîntului Apostol Pavel, ci o elegantă glosă despre viața și călătoriile sale misionare, precum și un îndemn pentru redescoperirea creștinismului autentic. Epistolele Pauline, „ale unui globe-trotter al Evangheliei lui Hristos cu destinația Rai“, cum inspirat îl numește Răzvan Bucuroiu, pot fi recitite cu folos și azi.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.