în Observator cultural, nr. 1276

Deși legătura biografică este concretă, Braniște nu mai optează pentru acel narator la persoana I, extrem de personal, și alege să se detașeze puțin (nu atât de mult pe cât am fi tentați să credem), optând pentru o voce obiectivă, dar care tinde mereu să se subiectivizeze, printr-un clasic stil indirect liber care oferă o voce destul de pronunțată Sofiei. (…) Văd, în schimb, miza unui limbaj poetic mai accentuat și conturarea, la nivel formal, a unui stil care-și sabotează observațiile sociologice mai tehnice și mai seci cu construcții de un lirism mai accentuat, care mi se par că îi ies foarte bine lui Braniște. Mai simplu spus, chiar sunt niște pasaje foarte frumoase, realizate fie prin descrierea unor gesturi de afecțiune maternă, respinse de către Robert, fie prin descrierea unor peisaje care devin foarte senzoriale.