în Observator cultural, nr. 1205

Clopotul de sticlă a devenit faimoasă în special datorită reprezentării de o acuratețe remarcabilă a depresiei. După cum sugerează și titlul, Esther se simte constrânsă în interiorul unui clopot de sticlă, dinăuntrul căruia observă cum lumea se schimbă, ea însăși fiind incapabilă să țină pasul și să-și formeze un viitor promițător. Un aspect care mi-a plăcut enorm este tematizarea primelor eșecuri, care, atunci când apar în drumul unui om obișnuit numai cu succese, par catastrofale. Esther trebuie să se confrunte cu faptul că media ei de 10 curat nu o va ajuta în final să își găsească o slujbă și că timpul petrecut învățând a condus, în esență, doar la ratarea unor experiențe reale de viață. Respingerea de la cursul de scriere creativă de la Harvard marchează declanșarea celei mai intense fracțiuni a depresiei sale. Adesea văzută ca un roman à la clef, povestea lui Esther devine cu atât mai emoționantă când luăm în considerare lupta autoarei cu bolile mentale, culminând cu sinuciderea la numai o lună de la publicarea cărții în Marea Britanie.