Volumul ne dă măsura faptului că nu există străpungere a spațiului dintre lumi fără o rătăcire prealabilă. Și aceasta, în toate planurile tulburătoarei sale existențe: înclinat încă din tinerețe înspre excese amoroase (numite de el crailâcuri), înspre tulburări politice (concretizate la un moment dat prin distrugerea pașaportului și condamnarea la exil în Siberia, de care va fugi ulterior), dar și înspre un ascetism specific Hasdeilor (amintește la un moment dat că vilegiaturile în care își ducea soția, pe Iulia, erau de fapt pretexte de a scormoni, cu aviditate, bibliotecile), Hasdeu primește în acest volum amprenta unei personalități imposibil de mulțumit, în care sângele străbate până la începutul timpului, trecând prin cărturari, poeți și poligloți.
