în Observator cultural, nr. 1133

(…) am o slăbiciune pentru vocea mai abrazivă, mai ironică, mai cinică, pentru umorul uneori negru spre morbid. Îmi place tonul ăsta, l-am exersat, mult mai soft, și în Extraconjugal, dar aici cred că l-am dus mai departe. Mai mult de atât nu cred că s-ar putea, pentru că ar fi prea mult. Am impresia că plasarea la persoana întâi aduce forță și-i dă vocii narative mai multă personalitate, pentru că răscolește lumea din interior, decât dacă aș fi apelat la o povestire la persoana a treia. (…) Pe lângă acest cadru, până la urmă ficțional, al familiei contemporane din România, din Bucureștiul urban, m-a atras foarte mult problematica vinii. Avem această impresie legată de multe lucruri din jurul nostru: băi, lasă, că într-un fel sau altul o vom rezolva, într-un fel sau altul va trece. Odată cu timpul, lucrurile se vor schimba. Ca într-o digestie. Ceva care dispare într-un final și tu revii la punctul de dinaintea întâmplării. Ei, există întâmplări, există vini, cum este abuzul asupra unui copil, care nu au cum să treacă, nu pot fi manevrate. Este un rău cu o formă solidă, de perfecțiunea cristalelor, nu ai ce să faci cu el, nu ai unde să-l ascunzi, este mereu acolo, te urmărește, și distrugerile pe care le creează lucrează în timp, creând mai departe distrugeri. Trăim într-o lume în care, cu cât suntem mai civilizați, cu atât avem iertarea de partea noastră. Căutăm mereu forme de a depăși momente. Pe de altă parte, sunt lucruri care nu pot fi iertate, chestii peste care nu poți să treci, care creează un rău absolut pentru totdeauna. Am încercat să mă apropii de asta, să văd cum aș putea să intru într-o astfel de problematică. Nu știu cât am reușit. Cred că ține și de lumea în care trăim. Pentru că trăim într-o lume în care ni se spune că totul ni se trage din copilărie, din educație. Parcă găsim, pe de o parte, scuze pentru multe lucruri, pe de altă parte găsim și vină pentru orice. Și aici, în spațiul ăsta, între a fi foarte vindicativi și, de fapt, a scuza totul, cred că încă nu ne regăsim. Cred că încă nu ne dăm seama cum să restabilim niște lucruri valoric.