în Observator cultural, nr. 1129

Romanul începe cu o crimă, cu ultimele suflări ale victimei, care încearcă în acel moment să ne spună întreaga ei poveste. Într-un tomberon, la marginea Istanbulului, protagonista își rememorează copilăria. Simțurile devin un element reflexiv în narațiune, trezind nenumărate amintiri: „prima amintire care-i veni în minte era despre sare – senzația atingerii ei pe piele și gustul pe limbă“, gustul de lămâie și zahăr, „cafeaua cu cardamon – tare, intensă, neagră“, „gustul și mirosul tocăniței picante de capră“ și multe alte elemente declanșatoare, triggers care să reproducă abuzurile și discriminarea trăite de ea.  Pe lângă aceste rememorări, îi cunoaștem și pe noii prieteni ai Leilei: Nalan, Zaynab122, Humeyra, Sabotaj și Jameelah; personaje care devin un soi de familie alternativă, o urmă de speranță care să-i ofere protagonistei un motiv în plus de supraviețuire. La prima vedere, Leila e doar o altă prostituată, care își găsește locul într-o comunitate de neadaptați. Povestea ei e la fel de neînsemnată ca a multora care au trecut prin aceleași traume din copilărie (abuz sexual din partea unchiului, căsătoria forțată cu D/Ali). Prin provestea Leilei, Elif Shafak spune povestea multor femei din Turcia care au avut aceeași soartă. 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie reușește să te transpună în lumea celor puțini, care se zbat să iasă la suprafață.