în Observator cultural, nr. 1125

E posibil să nu pot empatiza sau înțelege cu totul substraturile celui mai recent roman scris de Mihai Radu, Repetiție pentru o lume mai bună. Dificultatea cea mai mare e dată de faptul că romanul tratează crizele, de diverse feluri, ale unui personaj trecut de vârsta mijlocie, deci cu cel puțin o generație mai mare decât mine. Nu e vorba, însă, doar de diferența propriu-zisă de vârstă, ci, mai mult, de lumea, dispărută acum, pe care o rememorează protagonistul romanului și la care nu am avut în mod nemediat acces. Cu toate astea, pot să apreciez și să recomand cartea tocmai pentru ușurința cu care Mihai Radu șubrezește aceste bariere generaționale. Autorul reușește să producă această familiarizare cu realitățile trecute cu ajutorul modalităților prin care evocă frământările personajului, și anume notațiile psihologic-comportamentale, pe de o parte, și raportările la mediul social, de cealaltă parte. (…) romanul lui Mihai Radu poate fi citit în mai multe moduri. Ca o dramă de familie în care încercările de a scăpa de traume duc, în final, tot la o fundătură. Ca o frescă a unei societăți care nu e pregătită, nici după o așa-zisă „tranziție“, să devină o lume mai bună. Și probabil că mai sunt, iar tocmai în această pluralitate stă forța romanului.