în Observator cultural, nr. 1122

Cel care și-a asumat elaborarea acestei biografii (Labiș. Jurnalul pierdut, Editura Polirom, 2022) este poetul și prozatorul Cosmin Perța. El reușește să reconstituie, cu ajutorul materialului biografic pe care l-am amintit, dar și cu buna lui intuiție psihologică de romancier, o imagine perfect credibilă a lui Labiș. Perța are excelenta idee de a-și elabora cartea sub forma unui „jurnal pierdut“ al poetului. Particularitățile notației jurnaliere (redactarea la persoana întâi, notația lapidară, evitarea divagațiilor inutile) dau cărții sale un aer perfect de autenticitate, creându-ți impresia că aceasta ar fi putut să fie efectiv un jurnal al lui Labiș. Scrisul la persoana întâi îi permite, de asemenea, lui Cosmin Perța să intre mai bine în pielea personajului său, să retrăiască oarecum credințele, aspirațiile, momentele de revoltă și resentimentele acestuia și mai ales modul exemplar în care Labiș și-a asumat destinul de poet. (…) Cartea relatează astfel „povestea frumoasă“ a lui Nicolae Labiș, îi conferă protagonistului o aură tragică, pe care  acesta o va fi avut, poate, și în realitate, și îi întreține legenda. Ceea ce e un act de pietate și venerație pe care poezia de maturitate a lui Labiș, cea din volumul Lupta cu inerția, o merită cu prisosință. Nu știm cât de tare s-a opus regimului comunist, nici dacă moartea lui a fost un accident sau o crimă, dar știm că a fost un mare poet, singurul în contextul poeziei propagandistice din anii 1950. Iar destinul său a fost oarecum similar cu cel al lui Maiakovski.