în Matca literară

În Sticlăreasa însă, din motive pragmatice, m-am jucat cu timpul. Voiam să spun o poveste care să acopere 500 de ani de istorie venețiană, dar voiam în același timp să-mi păstrez personajele. Nu voiam ca acestea să moară și să scriu despre urmașii lor și să-l oblig pe cititor să-i pese și de ei. Apoi, brusc, într-o zi, m-am gândit că dacă Veneția e magică, și timpul acolo poate fi magic. Prin urmare, protagoniștii mei îmbătrânesc într-un alt ritm față de restul oamenilor. Nu trăiesc sute de ani, ci doar fac câte un salt. Îi mut înainte o sută de ani, dar ei au cam aceeași vârstă. M-am distrat mult făcând asta. Editorii mei s-au speriat la început, dar acum acesta este primul lucru adus în discuție când se vorbește despre Sticlăreas