În Crima de pe podul Garibaldi, naraţiunea obiectivată prezintă, din start, o formă mai concentrată, mai potrivită cu intriga şi culisele detectivistice, mai bine încheiată la nasturii narativi, câştigând în sugestie şi în ambiguitate. Derulările înapoi pe axa temporală prilejuiesc, între altele, şi o surprinzătoare descindere cu iz sociologic în deopotrivă „teribilul şi mizerabilul” deceniu al nouălea, sub regimul Ceauşescu, unde sunt denunţate „aceeaşi umilinţă, aceeaşi linguşeală” pentru o „bucăţică de parizer cleios, un deget de unt”, şi când scenariile vieţii de zi cu zi cuprind mereu câte un miez dramatic: întreruperea luminii şi a curentului provocând, de pildă, un blocaj pe întuneric în lift, statul la coadă ore în şir pentru câteva banane verzi, frigul cauzator de pneumonii fatale, interzicerea avortului, difuzarea apei calde de două ori pe săptămână.
