Nu execuția tehnică a acestui roman este cea care surprinde. Desigur, performanța ei este reală, trecând de textualismele perimate ale congenerilor de generație, adaptând doza optimă de experimentalism, care nu sufocă, ci dimpotrivă, atinge o maximă potențialitate a expresiei. Rezultatul mult mai spectaculos stă, în schimb, în felul în care sunt tratate disponibilitățile rareori exploatate ale romanului adolescenței. Modulațiile acestei vârste, discutate pe terenul literaturii, în cele mai multe dintre cazuri, printr-un exces de superficialitate, sunt redate în Alte Muzici și faze la adevărata scală a complexității lor. Toate aceste straturi de cronologii succesive, ce alcătuiesc un înveliș mătăsos, unde fluxul narativ funcționează ca un elastic, care se dilată și se contrage atât de dinamic, încât aproape că devine insesizabil în momentul lecturii, sunt subordonate unui monolog interior, care, deși în suprafața sa netedă proiectează o figură ce sfidează totul, în nucleul său dur înfățișează un strigăt de ajutor.
