Ultimul roman semnat de poeta și prozatoarea Moni Stănilă (n. 1978) reproiectează istoria Basarabiei de dinainte și de după al Doilea Război, comprimînd-o narativ în trei confesiuni feminine care o prelungesc pînă în 2022, cînd începe războiul din Ucraina.
Imensa apertură cronologică din Oase strălucitoare favorizează nu doar acumularea de fapte și de reflecții morale, ci și jocul cu perspectivele, căci cele trei femei marcate distinct de fiecare dată, cînd „vorbesc” în text, au vîrste și experiențe de viață complet diferite și nu văd lucrurile exact în același fel. Mamă, fiică și prietenă vîrstnică, cele trei femei întruchipează tot atîtea paradigme existențiale prin care raporturile cu istoria se redefinesc de fiecare dată cînd regimurile politice se schimbă, oferind o imagine complementară asupra spațiului de peste Prut, din 1940 pînă în prezent.
Iana și fiica ei, Laura, ocupă prezentul lung al narațiunii și redau imaginea Basarabiei contemporane, cu tot ce a însemnat trecerea de la ethos-ul URSS-ului la independență, la visurile unioniste și la idealurile presupusei prosperități occidentale. Mama și fiica adolescentă au o relație tensionată și aceasta ascunde nu doar carențe afective sau omisiuni în adevărurile cotidiene, ci și construcții interioare opuse. Iana nu i-a spus fiicei sale cine e tatăl ei și cum acesta le-a susținut mereu financiar și o minte spunîndu-i că dă meditații pentru a o întreține, cînd ea, de fapt, se plimbă în natură și plantează puieți. Rebeliunea constantă și aparenta retractilitate socială a Laurei o înfricoșează și îi par disfuncționalități bune de tratat prin terapii la psihologi, iar aspectul fizic (o vede slăbănoagă, deșirată și asexuată) e văzut ca o piedică în a-și face relații „normale” cu cei de vîrsta ei.
Viața plină de dificultăți de dinainte de 1990, sărăcia lucie și eforturile de supraviețuire de după aceea (vorbim de ani în care nu se plăteau salariile, se făcea troc cu orice și se-mpărțeau la vedere taberele politice între pro- și anti-ruși) sînt doar cîteva dintre cauzele care au făcut ca distanțele dintre generații să ia amploare. Plecarea definitivă în Italia, alături de vechiul partener, după ce i-a asigurat Laurei un apartament în Chișinău, e soluția prin care Iana crede că i-a dat fetei libertatea de-a fi ea însăși, în sfîrșit, într-o țară care, amenințată de pandemia de COVID și apoi de vecinătatea războiului ruso-ucrainean, nu pare a-și mai găsi siajul potrivit.
