- Cristian TEODORESCU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 242 views
Impresia de autenticitate e copleșitoare, sporită și de capitolele Români în Spania cu mesajele lor intracomunitare de pe net, care apar printre poveștile locuitorilor campingului de la malul mării unde s-a stabilit Sofia, într-o rulotă prăpădită alături de mulți alții, din toată Europa, unii în vacanță, cu autorulote pricopsite, cei mai mulți eșuați acolo pentru totdeauna, ca în Azilul de noapte al lui Gorki. Sofia, care lucrează în camping, e una dintre cei ce se întorc de unde au venit. Ajunsă la vârsta pensiei, românca nu s-a acomodat până la capăt acolo și vorbește tot prost spaniola. Dar după douăzeci de ani în diaspora, când o dă pe românește, Sofia amestecă în ce spune cuvinte din țara de unde urmează să plece, în această poveste memorabilă despre oameni care nu mai sunt nicăieri acasă.