în Cațavencii

Căpitanul e dus cu pluta e din perioada lui burgheză; un jurnal, în cea mai mare parte nocturn, dacă orele pe care le notează el la începutul fiecărei însemnări or fi cele adevărate. La drept vorbind, cam toate cărțile lui au ceva de jurnal zilnic, chiar și cele în care B. se metamorfozează de sanchi în Henry Chinaski, personajul lui itinerant care pare chiar mai Bukowski decât autorul său, fiindcă e mai slobod la gură. O probă, poate, că în pofida faimei sale că se certa cu toți, B. avea grijă să nu se strice chiar cu toată lumea. Curge mai puțin sânge în cartea asta, dormitul în rigolă sau printre tomberoane și șobolani a rămas undeva în urmă – ce vremuri! –, iar cuvintele care se repetă cel mai des aici sunt „scrisul“, „moartea“, „berea“ și „sinuciderea“. Plus „bătrânețea“ cu toate sinonimele sale din langajul boschetarilor. (…) În Căpitanul…, B. își dă cu părerea des despre scris; singurul lucru, după el, pentru care merită să trăiești și tot singurul pentru care chiar merită să mori. Îi place în continuare Dostoievski și are câțiva scriitori americani din underground pe care-i ține la mare cinste. În rest, toate îi put, începând de la sine însuși, care-și datorează, crede el, miraculoasa supraviețuire după ce-a împlinit 40 de ani faptului că n-a fost un consumator statornic de tării, ci de vin și de bere. Așa că dacă ești într-o zi proastă, încearcă un tratament cu Bukowski.