În romanul său de debut, Mihai Șteț se aruncă într-o distopie de un umor absolut negru. Nu vă lăsați înșelați de titlu. Cărțile lui Șteț nu au nimic nostalgic – e un horror, ca filmele lui Tarantino, în care protagonistul, autor de romane neterminate și nescrise, relatează grozăviile prin care trece, pe tonul băiatului de suburbie care trăiește și se face că muncește la Londra – școlit, dar păgubos din puturoșenie și cinic cât să-și digere ratarea. Și, imaginați-vă, când să se întoarcă de la Londra în Floreștiul natal, de la marginea Clujului, un tip îi smulge cartea pe care o citea în aeroport și dispare cu ea. O femeie pățește și ea același lucru, dar cu alt tip. Asta însă e nimic; haite de bărbați și femei jefuiesc de cărți, nu de bani, librăriile de pe aeroport și fug apoi spre exit-uri.
