- Cristian TEODORESCU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 124 views
Rezervația, prima carte de George Cornilă pe care am citit-o, m-a făcut să regret că nu i le-am citit și pe celelalte, dar mai ales întârzierea cu care l-am descoperit. În cele trei nuvele de aici, Cornilă mi se pare un prozator de mâna întâi, din linia – puțin reprezentată de noile generații – autorilor care (mai) cred în stilul clasic și pe care nu-i incomodează canoanele de odinioară ale genului. Asta fără să-mi fi dat impresia că scrie conform instrucțiunilor de utilizare ori că s-a predat clasicismului fiindcă preferă confortul înserierii aventurii pe cont propriu. Iar vivacitatea versatilității autorului e încă o dovadă că vechile canoane sunt departe de a fi fumate. Mi-au plăcut mai mult nuvelele sale fantastice, cu toate că și povestea unui amor de provincie, între o basarabeancă ultrafrumoasă, care e și superinteligentă, și un adolescent tocilar din Focșani (O vară cu Misha) e cât se poate de „tușantă”, cum se zice mai nou, pe net. (…) Excelent povestitor, George Cornilă, acest moralist sceptic, construiește lumi inventate, pe urmele moraliștilor clasici, pentru a pune de fapt sub lupă, satiric, lumea știută, cu imbecilitățile ei transformate în norme de viață.