în 22, 10 noiembrie, 2026

În colecția „Ego Proză” (excelentă, poate cea mai bună colecție de proză contemporană de la noi) de la Polirom – un nume care s-ar putea să fie o revelație pentru cei care iubesc literatura: Constantin Buduleci. Și o carte (scrisă cu nerv și cu multă tandrețe): „Viața cu Neluțu”! Iată cum începe: „În filme, cei mai interesanți criminali sunt cei calmi, care se ocupă în liniște de victimă. El e întins pe jos, iar eu îl privesc de sus. Legat la gură și mâini, pare imobilizat total. Ce ar spune liceul la care învăț să audă că am omorât cu bestialitate un om? Mă gândesc că diriginta nu ar crede așa ceva. Mă uit la el calm, iar el se uită la mine cu ochii mari. La fel se uita un cocoș când m-a trimis mama să îl tai. Atunci nu am putut. Acum, ca om, aș reuși. Cu o pungă de sare mare la mine, l-aș face să simtă fiecare tăietură pe care o fac, să simtă fizic ce a simțit mama atâția ani”. Și așa continuă, pagină cu pagină. Ceea ce, permiteți, vă rog, să reiau ideea legată de ceea ce poate să fie o revelație literară, arată a „pană” de scriitor adevărat, a mână grea de prozator pursânge, de mare forță. Apropo, fără să dau spoilere: Neluțu e un copil de un an și jumătate cu ochii albaștri ca floarea de nu-mă-uita care...