
Marți, 31 octombrie 2023, juriul, format din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu, a anunțat câștigătorii Premiilor AgențiadeCarte.ro pentru anul editorial 2022.
Astfel, Gabriela Adameșteanu a obținut Premiul la secțiunea Proză pentru romanul Voci la distanță și Bogdan Suceavă, Premiul la secțiunea Eseu/Publicistică/Memorialistică, pentru volumul Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund.
Volumele câștigătoare la celelate secțiuni, aici.
Ceremonia de premiere va avea loc marți, 21 noiembrie 2023, ora 18.00, la Muzeul Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu), în Sala Perpessicius.
Despre cărți
Romanul Voci la distanţă apărut în Seria de autor Gabriela Adameşteanu, Polirom 2022 și în curs de apariție în 2023, a mai obținut Premiul Cartea de Proză a anului 2022, oferit de Uniunea Scriitorilor din România, Premiul Cartea anului, la categoria Proză, acordat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și a fost nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, ediția 2023.
„Gabriela Adameșteanu e, aproape prin excelență, romancieră a actualității. Romanele ei sunt plasate în contemporaneitatea imediată, confruntându-se cu problematica socială la zi, în care acțiunea epică se încheie în chiar ziua apariției cărții. Gabriela n-are nevoie de mult spațiu epic pentru a da identitate unui personaj. Potențialul epic al romanului e intensificat prin destine prinse în chihlimbar și inserate în clasoarele biografice. De un roman-reper e vorba, cu siguranță.” (Al. Cistelecan)
Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund de Bogdan Suceavă, publicat în colecția Plural (Polirom, 2022), a fost nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, ediția 2023, la categoria Critică, Istorie și Teorie literară.
„Corpul de idei pe care e construită poetica Jocului secund admite multe legături cu acea parte a matematicilor frecventate de Dan Barbilian în intervalul 1928-1935. Astfel, cele două aspecte nu pot fi separate, ci trebuie gândite împreună. Nu doar că aparțin unor domenii diferite ale creativității umane, dar conțin și idei de profunzime și de o mare dificultate, iar sarcina pe care ne-o asumăm aici e de a aduce lumină asupra conexiunii ce reunește acest câmp de idei. Miza discuției e că abia ținând seama de această dualitate a construcției literare din Joc secund putem înțelege poetica celui mai interesant dintre autorii modernismului românesc, un caz unic și greu repetabil în istoria literaturii. Interpretarea pe care o propunem e motivată de o serie de explicații pe care Barbilian singur le-a dat. Să reamintim acest fragment scris de Barbilian în 1940: «Personal mă consider un reprezentant al Programului de la Erlangen, al acelei mișcări de idei care, în ceea ce privește întinderea consecințelor și răsturnarea punctelor de vedere, poate fi asemuită Discursului Metodei sau Reformei înseși. Specializării strâmte ori tehnicității opace, de dinainte de Erlangen, se substituie un eclectism luminat».” (Bogdan Suceavă)