Cărțile autorului Gustave Flaubert

Unul dintre marii scriitori ai secolului al XIX-lea, Gustave Flaubert s-a născut la 12 decembrie 1821, în Rouen. După ce a absolvit Collège Royal, în 1840, a început să lucreze la primele piese de tea­tru şi la schiţele romanelor sale istorice. Publicase deja prima povestire în 1837, în revista Colibri. Doamna Bovary, la care Flaubert a început să lucreze în 1851, apare abia şase ani mai tîrziu. Pentru următorul său roman, Salammbô (publicat în 1862), Flaubert caută inspiraţie în Tunisia, unde ajunge în 1858. În 1869, după 26 de ani de lucru, publică Educaţia sentimentală, despre care mulţi consideră că a influenţat major dezvoltarea romanului euro­pean. Alt roman la care a lucrat intens, dar care va apărea neterminat, abia în 1881, este Bouvard şi Pécuchet. În 1880, la 7 mai, Gustave Flaubert se stinge din viaţă la Croisset, locul unde se izolase încă din 1864. În acelaşi an, cîţiva scriitori – prin­tre care se numărau Émile Zola, Guy de Maupassant, J.-K. Huysmans şi Paul Alexis – i-au dedicat lui Flaubert colecţia de romane Les Soirées de Médan.

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.