Cărțile autorului Cristina Costescu

Cristina Costescu este lector universitar doctor în cadrul Departamentului de Psihopedagogie Specială, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Babeş‑Bolyai” din Cluj‑Napoca. A finalizat studiile doctorale în 2014, în cadrul Şcolii Doctorale Psihodiagnostic şi Intervenţii Psihologice Validate Ştiinţific din cadrul aceleiaşi universităţi. Are o experienţă vastă în dezvoltarea şi testarea intervenţiilor psihopedagogice pentru copiii cu tulburări de neurodezvoltare, care pot fi utilizate atît în mediul educaţional, cît şi în practica privată. A coordonat mai multe proiecte de cercetare naţionale, care investighează eficacitatea intervenţiilor mediate de instrumente tehnologice în dezvoltarea abilităţilor sociale şi a funcţiilor executive la copiii cu TSA (granturi naţionale: Metode inovative de investigare a comprehensiunii în cadrul poveştilor sociale la copiii cu TSA; Funcţii executive şi strategii de reglare emoţională în dezvoltarea tipică şi atipică; Utilizarea roboţilor sociali pentru prevenţia tulburărilor emoţionale la copiii cu TSA). A publicat peste 40 de articole ştiinţifice în reviste relevante din domeniu (precum Journal of Autism and Developmental Disorders, Review of General Psychology, Journal of Clinical Medicine) şi a susţinut prezentări la conferinţe, ceea ce evidenţiază interesul său pentru dezvoltarea metodelor de evaluare bazate pe dovezi ştiinţifice şi a intervenţiilor psihopedagogice. Este psiholog practician cu o experienţă de peste zece ani în domeniul intervenţiilor pentru copii.

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.