Cărțile autorului Peter Matthiessen

Peter Matthiessen (1927-2014) a fost un scriitor şi naturalist american şi, pînă în prezent, singurul autor care a cîştigat National Book Award pentru ficţiune şi nonficţiune. Născut în New York, Matthiessen a studiat la Yale University şi, vreme de un an, la Sorbona. După absolvirea facultăţii, a început să publice povestiri şi să studieze zoologia. În urma succesului obţinut cu primele sale texte de proză, se hotărăşte să urmeze o carieră literară. Locuieşte cîţiva ani la Paris, unde se asociază cu alţi scriitori americani expatriaţi, precum William Styron, James Baldwin, Irwin Shaw. În 1953, împreună cu cîţiva oameni de litere americani, înfiinţează prestigioasa The Paris Review. Întors în Statele Unite în 1954, începe să călătorească intens şi, în urma explorărilor sale, publică aproximativ douăzeci de volume pe teme de ştiinţe naturale şi mediu, inclusiv Leopardul de zăpadă (1978), cu care obţine pentru prima oară National Book Award. În acelaşi timp, continuă să publice proză scurtă şi mai ales romane, printre care se numără At Play in the Fields of the Lord (1965, selectat pe lista scurtă pentru National Book Award) şi trilogia Everglades (Killing Mister Watson, Lost Man’s River şi Bone by Bone), apărută în 2008 într-un singur volum, cu titlul Shadow Country, cu care cîştigă încă o dată National Book Award. În 2010, Shadow Country este recompensat cu Medalia William Dean Howells, premiu oferit de Academia Americană de Arte şi Litere (al cărei membru a fost) pentru cel mai remarcabil roman american apărut în ultimii cinci ani. Ultimul său roman, In Paradise, a fost publicat în 2014, la puţin timp după moartea autorului.