Cărțile autorului Luciana Frumos
Luciana Frumos este doctor în ştiinţele educaţiei, cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde, din anul 2002, susţine cursuri şi seminare de pedagogie şi psihopedagogie specială. Are o experienţă importantă în activitatea cu copiii cu cerinţe educaţionale speciale dobîndită în învăţămîntul special şi special integrat. Domeniile de competenţă sînt educaţia incluzivă, psihopedagogia deficienţelor senzoriale, competenţa didactică, teoria educaţiei şi teoria instruirii. A mai publicat: Educaţia specială. Ghid metodologic (coautor, Polirom, 2016), Competenţă relaţională în context şcolar (2018, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”); studii în volume colective: „Educaţia timpurie incluzivă” (în Dezvoltarea copilului şi educaţia timpurie, coordonat de L. Stan, Polirom, 2016), „«Noi/ei românii» – clivaje în reprezentarea etnoidentitară” (coautor, în Noi şi Europa, coordonat de A. Neculau, Polirom, 2002), precum şi articole de cercetare în jurnale de specialitate, dintre care amintim: „Teachers’ Sense of Efficacy and Responsibility for Students’ Outcomes” (Journal of Innovation in Psychology, Education and Didactics, 19[2], 2015); „Attitudes and Self-Efficacy of Romanian Primary School Teachers towards Including Children with Special Educational Needs in Regular Classrooms” (Revista Românească pentru Educaţie Multidimensională, 10[4], 2018).