Cărțile autorului Heinrich Böll

Heinrich Theodor Boll (1917-1985) este cel de-al doilea scriitor german, dupa Thomas Mann, distins cu Premiul Nobel pentru literatura (1972). Cu citiva ani inainte, in 1967, a primit Premiul Georg Buchner, cel mai important premiu literar al Germaniei. Membru al Grupului 47 si profund implicat in viata publica din Germania postbelica, Boll si-a asumat, alaturi de Gunter Grass, rolul de con­stiinta a generatiei sale. Cartile lui, traduse in peste trei­zeci de limbi, sint incarcate de un umanism puternic si vorbesc despre vina tragica a poporului german, ranile inca nevindecate ale acestuia si necesitatea de a privi in fata un trecut intunecat si dureros. Nascut in Koln, intr‑o familie catolica, Heinrich Boll a refuzat sa se inroleze in Hitlerjugend, organizatia de tineret a celui de-al Treilea Reich. A studiat la Universitatea din Koln, dar in timpul razboiului a fost inrolat si a participat la lupte pe teritoriile Frantei, Romaniei, Ungariei si Uniunii Sovietice. A fost ranit de patru ori, iar in aprilie 1945 a fost capturat de armata americana si trimis intr-un lagar de prizonieri. Dupa razboi incepe sa scrie proza si debuteaza in 1949 cu romanul Der Zug war punktlich (Trenul a sosit la timp). Cartile sale se bucura de succes, dar au parte si de controverse, in principal datorita temelor abordate, intr-o Germanie care nu era deloc pregatita sa isi accepte vinovatia pentru ororile din al Doilea Razboi Mondial. La Editura Polirom i-au aparut pina in prezent Partida de biliard de la ora noua si jumatate (2008), Onoarea pierduta a Katharinei Blum (2009) si Fotografie de grup cu doamna (2010).

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.