- ISBN ePub
-
978-973-46-9212-5
- ISBN PDF
-
978-973-46-9213-2
- An apariție
-
2022
- Format
- ePub (Adobe DRM), PDF (Adobe DRM)
- Colecție
- BIBLIOTECA POLIROM > Actual
- Domenii
Traducere din limba spaniolă și note de Ileana Scipione
Prizonierul cerului, cel de-al treilea volum din ciclul de romane din care mai fac parte Umbra vântului, Jocul îngerului şi Labirintul spiritelor, revine la misterioasa şi fascinanta lume din Cimitirul Cărţilor Uitate, în centrul vechi al Barcelonei. În dimineaţa de Crăciun a anului 1957, Daniel Sempere, cunoscutul protagonist, se află singur în anticariatul tatălui său, când apare un personaj misterios. Acesta îşi manifestă interesul faţă de unul dintre cele mai preţioase volume din magazin, ţinut sub cheie, o ediţie frumoasă, cu ilustraţii unice, din Contele de Monte-Cristo. Deşi nu pare să aibă o pasiune aparte pentru cărţi, străinul insistă să cumpere această ediţie scumpă şi să i-o dăruiască celui mai bun prieten al lui Daniel, împreună cu o dedicaţie stranie. Vizita sa declanşează o serie de aventuri uluitoare, presărate cu urmăriri, trădări, poveşti de iubire, evadări spectaculoase din temniţă, schimbări de identitate şi întoarceri din morţi care schimbă destinele tuturor şi la care cititorii fideli vor lua parte cu sufletul la gură.
„Un roman al splendorii şi al capcanelor, care la rândul lor ascund alte şi alte capcane. În mâinile lui Carlos Ruiz Zafón, fiecare scenă împrumută aerul misterios din primele filme ale lui Orson Welles. Trebuie să fii cu adevărat romantic ca să-i poţi aprecia întreaga valoare. Abia atunci lectura ta va fi excepţională.” (Stephen King)
„Curată magie, doar astfel de cuvinte pot descrie romanul lui Carlos Ruiz Zafón. Istorie şi arta scrisului, intrigă şi caracter, personaje şi profiluri sinuoase, totul ca la carte. Scriitura lui Zafón e aidoma unui parfum care se risipeşte, seducător şi senzual, dar a cărui aromă persistă şi după ce ai uitat de el.” (Hamburger Abendblatt)
„Am găsit încă o carte care dovedeşte ce minunat e să te cufunzi într-o poveste plină de resurse: seducţie, risc, răzbunare şi un mister pe care autorul îl ţese magistral.” (The Philadelphia Inquirer)
- An apariție
- 2025
- Număr pagini
- 248
- Format
- 130x200
Despre autori
Carlos Ruiz ZAFÓN (1964‑2020) a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori spanioli ai generaţiei sale. A lucrat în publicitate şi a colaborat la reviste prestigioase, precum La Vanguardia sau El País. Pentru câţiva ani, a locuit la Los Angeles, scriind scenarii de film. Şi‑a început cariera literară în 1993, cu o carte pentru copii, Prinţul din negură (Polirom, 2011, 2015, 2017), pentru care i s‑a decernat Premiul Edebé. I‑au urmat romanele Palatul de la Miazănoapte (1994; Polirom, 2011, 2015, 2017), Luminile din septembrie (1995; Polirom, 2012, 2017), Marina (1999; Polirom, 2010, 2013, 2018), Umbra vântului (2001; Polirom, 2005, 2013, 2023), distins cu Prix du Meilleur Livre Étranger în 2004, şi Jocul îngerului (2008; Polirom, 2009, 2013, 2023). În anul 2011 a apărut Prizonierul cerului (Polirom, 2012, 2013), iar în 2016, Labirintul spiritelor (Polirom, 2018). În 2020 a publicat volumul de povestiri Oraşul de abur (Polirom, 2022), cu care şi‑a luat rămas-bun de la cititorii săi.