- ISBN
- 978-630-344-298-3
- An apariție
- 2025
- Număr pagini
- 880
- Tip ediție
- cartonată
- Format
- 160x235
- Colecție
- -
- Domenii
Traducere din limba latină de Alexandra Băneu, Alexander Baumgarten (coord.), Daniel Coman, Lavinia Grijac, Emanuel Grosu, Vlad Ile, Florina Ion
„Deoarece Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Christos, prin îngerul care mărturisește că și-a mântuit poporul de păcate, ne-a arătat în el însuși calea adevărului prin care putem să ajungem înviind la fericirea vieții nemuritoare, este necesar ca, pentru încheierea întregii lucrări teologice, după studierea scopului ultim al vieții omenești, al virtuților și al viciilor, cercetarea noastră să continue cu Mântuitorul tuturor și binefacerile sale pe care le-a pus la dispoziția neamului omenesc. Cu privire la aceasta, ar trebui cercetat mai întâi Mântuitorul însuși. În al doilea rând, sacramentele sale prin care luăm calea mântuirii. În al treilea rând, scopul vieții nemuritoare, la care ajungem prin el în urma învierii.” (Toma din Aquino)
„Modul de viață al lui Christos trebuia să fie astfel încât să convină scopului întrupării, potrivit căruia a venit în lume. Dar a venit în lume în primul rând pentru a face să fie cunoscut adevărul, după cum el însuși spune, în Ioan, 18, 37: pentru aceasta m-am născut, și pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie pentru adevăr. Și de aceea nu trebuia să se ascundă, ducând o viață solitară, ci să iasă în public, predicând public. De aceea, în Luca, 4, 42-43, le spune celor care voiau să îl rețină: fiindcă trebuie să binevestesc împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. În al doilea rând, a venit ca să îi elibereze pe oameni de păcat, potrivit cu 1 Timotei, 1, 15: Christos a venit în această lume ca să îi mântuiască pe păcătoși. Și de aceea, după cum spune <Ioan> Gură-de-Aur, chiar dacă, rămânând în același loc, Christos putea să îi atragă pe toți la el ca să îi asculte predica, totuși nu a făcut acest lucru, oferindu-ne un exemplu de a pleca și de a-i căuta pe cei pierduți, precum păstorul <găsește> oaia rătăcită, și medicul ajunge la cel bolnav. În al treilea rând, a venit ca să avem acces prin el la Dumnezeu, după cum se spune în Romani, 5, 2. Și astfel, a fost potrivit să le dea oamenilor încredere să vină la el, printr-un trai familiar cu oamenii.” (40, a. 1 – Dacă Christos trebuia să ducă o viață solitară sau să trăiască printre oameni)
- An apariție
- 2025
- Număr pagini
- 880
- Tip ediție
- cartonată
- Format
- 160x235
Despre autori
Născut la Roccasecca, în anul 1225, Toma din Aquino este una dintre figurile ilustre ale teologiei și filosofiei medievale. De-a lungul carierei intelectuale, a avut un ideal fundamental care îi guvernează întreaga operă: realizarea unui acord între tradiția iudeo-creștină și viziunea greco-arabă despre lume. Astfel, el a valorificat în teologia creștină filosofia lui Aristotel și Averroes, gîndirea neoplatoniciană din opera lui Plotin, Proclos sau din lucrarea anonimă Cartea despre cauze, îmbinînd, fericit sau tensionat, tezele acestora cu fundamentele tradiției creștine, de la Dionisie Areopagitul la Augustin sau de la omiliile lui Ioan Gură-de-Aur la teologia sistematică a lui Ioan Damaschin. În opera lui Toma din Aquino pot fi contemplate două aspecte diferite: pe de o parte, armonia unor sistematice construcții de idei, care, în esență, exprimă viziunea omului medieval despre lume; pe de alta, tensiunile pe care codul genetic al gîndirii occidentale le poartă în sine și cu asumarea cărora debutează modernitatea. Condamnat, în 1277, la trei ani după moartea sa, de oficialitățile ecleziastice pentru 63 de teze din Summa theologica, reabilitat ulterior și, în fine, sanctificat în 1324, Toma din Aquino este un autor care trebuie redescoperit tocmai în circumstanțele polemicilor medievale care l-au determinat să scrie, ca figură marcată de coliziunea celor două lumi, a filosofiei grecești și a monoteismului iudeo-creștin, care se luptau în conștiința sa intelectuală.