Avatarurile excepţionalismului românesc
Autori: Vintilă MihăilescuDe ce este România altfel? se întreba în 2013 Lucian Boia într-un bine-cunoscut eseu care a stîrnit o adevărată gîlceavă a intelectualilor. Astfel s-a născut ideea volumului coordonat de Vintilă Mihăilescu, mai întîi ca replică reflexivă la cartea lui Lucian Boia, dar care să meargă mai departe de polemicile mai mult sau mai puţin efemere. Rezultatul este că, motivaţi de o reticenţă principială şi strategică faţă de fenomenul public al excepţionalismului românesc, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari şi cercetători încearcă să răspundă la întrebarea „De ce este România astfel?”.
„Oscilăm în continuare între nostalgii după leagănul matern al neamului şi megalomania dorinţei de autodepăşire. Se poate spune că am fost – şi am rămas – societatea confruntării dintre fraţii Grimm şi Darwin: fie cea a aşezării protectoare în mitologizarea originii, fie cea a tentaţiei riscante de a ne găsi locul în mitologizarea evoluţiei; între a fost odată ca niciodată şi va fi odată ca niciodată – dar fără asumarea unui este. În ambele cazuri, Istoria noastră a rămas, la nivel discursiv, Poveste.” (Vintilă Mihăilescu)
Altfelitatea României. Comentarii la eseul profesorului Lucian Boia • Despre excepţionalism şi ipostazele sale româneşti • La marginea imperiilor, la intersecţia lumilor. Un excepţionalism geopolitic românesc? • „Trupul ţării”: determinism şi excepţionalism geografic sau România de la astfel la altfel • Corpul etnic al naţiunii şi eugenismul românesc, 1918-1939 • Secularizarea, un „decalaj” religios al societăţii noastre? Cazul Bisericii Ortodoxe Române • Excepţionalismul Ţăranului Român. Prezenţa unei absenţe • Epocalismul interbelic sau despre un mit bipolar • Naţional-comunismul ca excepţionalism? O punere în perspectivă • Capitalism postcomunist à la roumaine? • „Descurcăreţi… dar încurcaţi în timp” sau despre avatarurile supraadaptabilităţii • Mit, excepţionalism şi narcotice
Vintilă Mihăilescu (1951-2020) a fost profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). A fost visiting professor la numeroase universităţi şi centre de studii avansate din Canada, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Belgia, Austria şi Bulgaria. Din 2005 pînă în 2010 a fost director general al Muzeului Ţăranului Român. În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. Între 1998 şi 2018 a fost colaborator permanent la revista Dilema (Veche), unde a deţinut rubrica „Socio‑hai‑hui”. A mai publicat : Paysans de l’histoire (în colab., 1992), Fascinaţia diferenţei (1999), Socio‑hai‑hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000), Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002), Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani (2010). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut Antropologie. Cinci introduceri (ed. I, 2007 ; ed. a II‑a revăzută şi adăugită, 2009), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (ed. I‑II, 2013), Condiţia romă şi schimbarea discursului (coord. împreună cu Petre Matei, 2014), Apologia pîrleazului (2015), De ce este România astfel ? Avatarurile excepţionalismului românesc (coord., 2017), Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană (2017), Etnogeneză şi ţuică (2018) şi În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului (2019).
