- La reducere!
- ISBN
- 978-973-46-8890-6
- An apariție
- 2022
- Lună apariție
- 2
- Număr pagini
- 192
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
- Colecție
- TOP 10+
- Domenii
Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi
(ediție de buzunar)
Autori: Lucian Dan TeodoroviciPret redus
Ediţia a III‑a revăzută
Romanul are drept temă centrală ironia: faţă de romanul clasic, faţă de temele lui majore, faţă de literatură, în general. Protagonistul, un tânăr mereu în căutarea nefericirii, pentru a găsi motivaţia autocompătimirii, este prins în diverse situaţii ce pendulează între comic şi tragic, trecând prin grotesc, iar personajele care-l secondează ascund poveşti asemenea. Rezultatul e o carte ce se citeşte dintr-o suflare – o proză despre voluptatea ratării şi despre comedia suferinţei.
„De mult n-am mai râs aşa citind un roman. Iar cine nu râde citind povestea studentului (ar putea fi oricare dintre noi) care se alcoolizează zi de zi ca să uite marea iubire pentru o hipioată (pe care o întâlneşte la un pahar şi cu care se culcă după doar câteva ore!) are grave probleme cu simţul umorului! Şi dacă doar umorul ar fi elementul care să ţină cartea, şi tot ar fi destul: însă substanţa vine din uşurinţa cu care parodiază clişee grosolane, tipuri de roman, atitudini şi chiar genuri literare. Boema intelectuală iese şifonată din povestea asta, la fel poza teribilist-studenţească, în general personajele cool – răzvrătiţii, însinguraţii, băieţii răi, underground-ul cu tot ce are el mai... under! Apoi, ideea de amor, cu tot cu discursul de rigoare, maimuţărit în toată splendoarea lui. Ce iese e o peltea lungă de patetisme, de un haz nebun!” (Florina Pîrjol)
- An apariție
- 2022
- Lună apariție
- 2
- Număr pagini
- 192
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 106x180
Despre autori
Lucian Dan TEODOROVICI s‑a născut pe 17 iunie 1975, la Rădăuți. Este scriitor, regizor de teatru și scenarist de film. Din 2017, director al Muzeului Național al Literaturii Române Iași și al FILIT Iași. În perioada 2002‑2006, a fost redactor‑șef al Editurii Polirom, unde a inițiat, în 2004, colecția „Ego. Proză”, pe care o coordonează și în prezent. A debutat editorial în 1999, cu romanul Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi, Editura OuTopos, Iași (reeditat la Editura Polirom în 2005 și 2022). La Editura Polirom a mai publicat: Circul nostru vă prezintă: (roman, 2002, 2007, 2020); Atunci i‑am ars două palme (povestiri, 2004, 2023); Celelalte povești de dragoste (roman, 2009, 2013); Matei Brunul (roman, 2011, 2014); Cel care cheamă câinii (roman, 2017); Silvestru și Marele Dictator (carte pentru copii, 2020); Mustața lui Dalí și alte culori (pictoroman, 2020, în colaborare cu Felix Aftene). A obținut diverse nominalizări și premii literare în țară și în străinătate, printre care: International Dublin Literary Award, 2020 (nominalizare); Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, 2015 (premiul cititorilor); Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural, 2012; Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, 2012; Premiul Literar „Augustin Frățilă” (pentru cel mai bun roman al anului 2011) etc. Cărțile sale au fost traduse și publicate în SUA, Anglia, Franța, Germania, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Macedonia. În 2025 i-a fost acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” de către Republica Franceză, pentru „contribuția sa și angajamentul său în serviciul culturii”.